Proprietatea de sine şi ilegitimitatea avorturilor în dreptul natural
Capitolul 14 despre drepturile copiilor din Etica lui Rothbard mi se pare uimitor de superficial: in cea mai mare parte greşit – din perspectiva ordinii naturale a proprietatii private!
Incepând de la când incepe dreptul la selfownership (dupa naştere, sugerează pieziş R, v. online şi replica dată lui Sadowsky ) şi continâund cu aşa-zisele drepturi la avort, sau la eutanasierea “pasivă” (lăsarea sa moară de foame etc.) a noilor nascuţi…
Aşa că mă bate gândul sa inserez în note la traducerea online câteva comentarii şi trimiteri la discuţii (zic eu) mai riguroase, cum ar fi:
Rothbard, Etica p. 98: Justificarea adecvată pentru analiza avortului este dreptul absolut al fiecărui om la proprietatea de sine. Acesta implică imediat că fiecare femeie se bucură de un drept abolut asupra propriului ei corp, că ea posedă controlul absolut asupra corpului ei şi asupra a tot ce conţine acesta. … Dacă mama decide că ea nu îl mai doreşte acolo pe fetus, atunci acesta devine un “invadator” parazitar al corpului ei – şi mama este întru totul îndrituită să-l expulzeze pe acest invadator de pe proprietatea ei. …
Comentariu: Raţionamentul şi terminologia adoptate aici de Rothbard – precum şi corolariile sale conţinute în acest capitol – au fost criticate şi respinse, din perspectiva ordinii proprietăţii private, îndeosebi de Doris Gordon, ale cărei contribuţii, disponibile online pe situl “Libertarians for Life”, recomandăm să fie atent consultate de cititorii interesaţi de statutul avorturilor în dreptul natural. Astfel, “faptul că părinţii sunt agenţi [cauzali nemijlociţi ai existenţei fetusului] respinge orice afirmaţie conform căreia copilul ar fi un invadator, un parazit, sau un agresor de orice fel.…A concepe un copil şi a-l avorta ulterior – fie şi prin simplă evicţiune [şi nu prin ucidere deliberată urmată de evicţiunea cadavrului, ca în majoritatea cazurilor efective de avort – n.tr.] – înseamnă a transforma concepţia într-o capcană mortală pentru copil…Concepţia urmată de evicţiune poate fi comparată cu capturarea cuiva, plasarea sa într-un avion şi apoi aruncarea sa afară în timpul zborului, fără paraşută.” Cf. Gordon, Abortion and Rights: Applying Libertarian Principles Correctly , online. N. Stephan Kinsella adoptă acelaşi tip de analogie, online la Mises Economics Blog: How We Come to Own Ourselves: “Consider că fetusul este, în majoritatea cazurilor, un invitat. Dacă inviţi pe cineva pe iahtul tău la masă şi ieşi în larg cu el, prin natura situaţiei nu poţi opta pentru evacuarea lui, până ajungi la ţărm în siguranţă. Similar în cazul avortului.” A se vedea şi comentariile lui Albert Esplugas, online la Mises Economics Blog: Block on Abortion. Evident, argumentul cauzalităţii parentale se menţine şi în cazul nou-născuţilor şi al copiilor neajutoraţi aflaţi în custodia părinţilor care i-au conceput nesiliţi. Iar analogia este chiar mai puternică, în sensul că poate fi uşor modificată pentru a include şi perioada prenatală a copiilor proveniţi din viol! Astfel, dacă X îl capturează pe Y şi îl plasează clandestin în avionul lui Z, care apoi îl descoperă pe Y în aer, este adevărat că Y comite involuntar o încălcare strict limitată a proprietăţii lui Z, dar, în virtutea principiului proporţionalităţii pedepselor, stabilit în cap. precedent, ar constitui o crimă ca Z să-l evacueze pe nevinovatul Y din zbor (eventual cu excepţia unor situaţii de forţă majoră, de exemplu dacă aterizarea este imposibilă şi, datorită greutăţii ambelor persoane, devine iminentă prăbuşirea avionului: în acest caz, proprietarul nu ar avea obligaţia legală să se sacrifice pentru pasagerul clandestin accidental)! Pe scurt, atât argumentul cauzalităţii parentale, cât şi principiul proporţionalităţii demonstrează că Rothbard greşeşte, iar interdicţia legală a avorturilor este legitimă şi naturală (probabil cu excepţia acelor cazuri cauzate de viol în care, în plus , continuarea sarcinii periclitează clar viaţa mamei). În plus, în virtutea argumentului “cauzalităţii parentale”, în cazul concepţiei nesilite, părinţii naturali evident datorează legal şi îngrijire nou-născuţilor şi copiilor neputincioşi, în limitele ajutorului analog pe care l-ar datora unui adult străin neputincios, a cărui incapacitate ar fi cauzat-o nemijlocit, definitiv sau temporar, intenţionat sau din neglijenţă. Argumentul nu mai acoperă însă, de această dată, pe mama copiilor proveniţi din viol, deoarece, după naştere, nu mai există nici un motiv ca ea să le datoreze acestora mai mult decât orice alte persoane. Într-adevăr, ea nu este nici agenta cauzală a nevoilor lor, nici – de acum – în situaţia de a nu-i putea expulza de pe proprietatea ei fără a comite o crimă prin disproporţia acţiunii defensive. Desigur, odată stabilită ilegitimitatea avortului în dreptul natural, se poate observa totuşi că obligativitatea legală a purtării sarcinii reduce , acolo unde există efectiv şi intervine în decizia mamei, meritul moral al maternităţii. Pentru respingerea unei analogii greşite foarte răspândite printre susţinătorii legalităţii avorturilor a se vedea online şi Doris Gordon, Abortion and Thomson’s Violinist Unplugging a Bad Analogy, iar pentru prelungirea analogiilor corecte la cazurile de viol (din păcate fără corelarea lor cu principul proporţionalităţii), J. Walker Abortion in the Case of Pregnancy Due to Rape.
R, Etica, p. 98: S-a ridicat obiecţia că, deoarece mama o consimţit de la început cu concepţia fetusului, ea a “contractat”, prin urmare, raportul în care se află cu acesta şi nu poate “încălca” acest contract provocând un avort. Dar există numeroase obiecţii împotriva acestei doctrine…
Comentariu: Indiferent de valoarea lor, aceste obiecţii nu vizează decât ideea că vina femeii ar fi nerespectarea unui contract. Dar, conform principiului non-agresiunii, responsabilitatea cuiva faţă de un nevinovat nu poate proveni exclusiv din contracte, ci şi din punerea nevinovatului în situaţii limită, ca în cazul imobilizării sale pe calea ferată, sau al aruncării sale în largul oceanului de pe un iaht pe care a fost invitat, sau din avion fără paraşută, etc. Or, am văzut că situaţia fetusului este omologabilă nu cu un caz de invazie a proprietăţii de sine a mamei, ci cu punerea unui copil nevinovat într-o astfel de situaţie, pe care avortul ar transforma-o în capcană criminală. Paradoxal, deşi Williamson Evers (pe larg invocat în acest capitol de Rothbard) sesizează perfect acest tip de obligativitate necontractuală, dictată de principiul non-agresiunii, de a salva pe cineva în cazul punerii nemijlocite a persoanei respective în pericol clar şi iminent , el omite, pur şi simplu, incompatibilitatea ei cu aşa-zisul “drept la avort”. Citatul relevant din Evers şi altele similare sunt comentate de Esplugas, loc.cit. Din nefericire, Rothbard şi autorii influenţaţi de discuţia sa omit complet, în context, chiar şi menţionarea acestui tip de obligativitate.
R, Etica p. 100: … îndată ce fiecare copil se naşte şi, prin urmare, nu mai este conţinut în corpul mamei sale, el posedă dreptul la proprietate de sine, în virtutea faptului de a fi o entitate separată şi un potenţial adult.
Comentariu: Sugestia că proprietatea de sine începe abia la naştere este absurdă până la auto-contradicţie: admiţând că ar fi adevărată, dacă o femeie A “expulzează” fără să ucidă un fetus, care apoi este cumva introdus (însămânţat) în pântecele femeii B, fetusul îşi dobândeşte dreptul de proprietate-de-sine la ieşirea (naşterea) din pântecele lui A, pentru a şi-l pierde din nou subit, la intrarea nesolicitată în pântecele lui B, până la o eventuală nouă naştere… sau definitiv, dacă va fi nimicit în prealabil: o negaţie a însăşi ideii de drept inalienabil, pe care se bazează proprietatea de sine a oricărui om! Evident, problema nu este dacă fetusul se află sau nu în corpul unei femei. Ca potenţial adult distinct, dreptul său natural de proprietate de sine nu poate fi cu nimic mai prejos decât al oricărui adult temporar sau definitiv neputincios, aflat în largul mării sau la ţărm pe iahtul unei femei, de cele mai multe ori adus de ea însăşi şi niciodată venit acolo din proprie iniţiativă. Ordinea proprietăţii private implică recunoaşterea legală a acestui statut.
Pentru o discutie a relevantei principiului proportionalitatii la cazuri de tipul calatorului candestin involuntar (omologabile copiilor rezultati din viol), v. si N. Sptephan Kinsella, "The Libertarian Blog of Stephan Kinsella: Intentional Trespass vs. Unintentional Conduct", www.stephankinsella.com/2006/07/intentional-trespass-vs-unintentional.php:
…suppose the wind blows me up in the air, onto your ship at sea. I am not 100% sure you have the right to push me off thereby killing me.
He [altcineva] wrote, well, maybe it’s not trespass; but that the reason he can’t kick me off is proportionality concenrs.
My reply:
Yes; but would you say the proportionality concerns are the same in the case of someoen who accidentally ends up on your property and someoen who intentionally does? I bet I could come up with cases where you’d say the concerns are different.
And imagine, say, A is thrown on your boat, and B is an intentional trespasser. The boat will sink w 3 people. Surely it’s more just to cast B overboard than A; it is not neutral. Espcially, if B is a kidnapper who carries his victim, A, on board.
I think you have to imagine how a libertarian jury would hand the cases. Say, you have a house boat w/ a dinner party. The boat breaks free in a storm. You can’t now “disinvite” your guests, it ti would mean their deaths. Now you can seay that there are all kind of implicit contracts, whatever, but the bottom line, if you kick them off, the (libertarian) jury will likely convict you of murder.
Now suppose some robbers break in while the boat is heading out to sea. You subdue them; then you just cast them over. Is it disproportionate? Maybe. Would a (libertarian) jury be as likely to convict you? Of course not.
You see the implications of this I assume….
Cristi · 3 Septembrie 2007, 19:51 · #
“discutiile” propuse de cristi comanescu sunt utile si pertinente. cred ca ar fi o idee buna ca, pe langa argumentului ordinii proprietatii private, sa fie adaugat si cel crestin ortodox. Sfintii Parinti explica cum “legea pentru (in favoarea) avorturi este impotriva poruncilor evanghelice (a se vedea de ex. Cuviosul Paisie Aghioritul – Viata de familie, p. 81).
gabi · 21 Septembrie 2007, 00:19 · #
Domnilor, cumva nu ati uitat ca acest subiect priveste in primul rand femeile? Avortul imi pare un act reprobabil, dar fiindca imi este o chestiune exterioara, consider ca nu imi pot da cu parerea deoarece nu am informatii suficiente. Dumneavoastra cum puteti ecua o celula sau o aglomeratie de celule cu un individ? E ceva ce imi scapa? Daca vorbim aici despre dreptul la viata al celulelor, haideti sa nu ne mai tratam de boli, si ele au dreptul sa traiasca… pana la urma, dupa logica voastra si a “parintilor sfinti”, Dumnezeu este creatorul tuturor formelor de viata, deci si al HIV sau al parazitilor intestinali. Deci ceea ce Dumnezeu a creat nimeni nu are dreptul sa omoare! SanataTE!
Octav · 27 Iulie 2008, 01:00 · #