Ce este (tot) în neregulă cu şcolie publice?

Ionela Bălţătescu · 06 aprilie 2009

Mai jos răspund comentariului trimis de Andrei la articolul meu, Ce este în neregulă cu şcolie publice?

1. Miza discutiei nu este neutralitatea ideologica ci libertatea de alegere a ideologiei intr-un context non-agresiv. Sigur ca scolile private pot promova si ele anumite ideologii. Problema scolilor publice este ca 1) isi obtin veniturile intr-un mod privilegiat, inclusiv de la cei care nu sunt de acord cu ideologia oficiala, ceea ce nu se intampla in cazul scolilor private si 2) educatia intr-o scoala de stat sau, cel putin, recunoscuta de stat (adica cu programe si continuturi aprobate de stat – mai ales in cazul invatamantului pre-universitar) este obligatorie.


Educatia oferita de stat ca si alte “servicii” oferite de stat sunt echivalente cu un schimb fortat. E simplu: legal vorbind, nu poti sa nu platesti taxele (prin care sunt finantate scolile publice) si un poti sa nu urmezi pana la un anumit nivel (stabilit de stat) o scoala publica sau cel putin recunoscuta de autoritati. Ceea ce un e cazul scolilor sau universitatilor care functioneaza dupa regulile pietei libere, indiferent de ideología promovata.


In completare, citez din articol:


“Totuşi, s-ar putea întreba cineva, dacă toate şcolile ar funcţiona conform principiilor pieţei libere ar fi acestea, ipso facto, total neutre, nu ar promova şi acestea, la rândul lor, o filozofie sau o ideologie? În primul rând, în condiţiile pieţei libere nu ar exista posibilitatea unui control sistematic şi instituţionalizat asupra întregului sistem de învăţământ. Guvernele nu numai că au posibilitatea de a-şi obţine veniturile într-un mod privilegiat (şcolile publice concurând astfel de pe cu totul alte poziţii cu şcolile private) dar, dat fiind că deţin monopolul utilizării forţei în societate, au posibilitatea de a controla atât oferta educaţională din sistemul de şcoli publice, cât şi din şcolile private. Sistemul de învăţământ controlat de stat are toate trăsăturile unui mecanism de ideologizare sistematică, instituţionalizată şi mai ales, forţată. În condiţiile pieţei libere este exclusă posibilitatea unui control sistematic şi instituţionalizat al ofertei educaţionale.”


2. Daca diversitatea culturala si a ideilor este un lucru de pretuit in sine, acest lucru nu se poate realiza in mod genuin decat permitand parintilor, famillilor sa-si “indoctrineze” copii cu ceea ce cred ei ca este adevarat sau fals si, mai ales, bine sau rau, nu stampilandu-i pe toti cu acelasi tipar ideologic asa zis neutru. Asa zisa promovare a diversitatii valorilor (pentru ca, nici macar asta nu e cu adevarat) este de fapt, o etica sociala ridicata la rang de lege, prin care anumite grupuri sociale sunt discriminate pozitiv.


Globalismul multiculturalist promovat prin lege implica incalcarea sistematica a drepturilor de proprietate a unor non-agresori (a acelor persoane care refuza pasnic asocierea cu anumite grupuri sau persoane). Contrar aparentelor, legile impotriva discriminarii non-agresive, nu promoveaza toleranta ci, dimpotriva adancesc intoleranta. De cele mai multe ori se bazeaza ele insele pe intoleranta fata de grupurile „majoritare” („discriminatoare”) in raport cu cele „minoritare” („discriminate”). De vazut in acest sens articolul lui Walter Block (Discrimination: An Interdisciplinary Analysis) in care citeaza nenumarate cazuri in care legile impotriva discriminarii non-agresive au condus mai curand la un numar sporit de incidente in campusurile din universitatile americane).


In plus, ce sa mai vorbim de alte aberatii (http://www.newswithviews.com/NWV-News/news11.htm)


3. Intr-un sistem de invatamant controlat de stat nu este nevoie de profesori reprezentanti ai ideologiei de stat, nici de de activisti sau cenzori. De obicei, pentru a promova un anumit „mainstream” ideologic (desi, e adevarat, controlul nu este total) sunt suficiente urmatoarele lucruri: programe si continuturi aprobate la nivel central (in special, in invatamantul preuniversitar), dependenta unitatilor de invatamant de fonduri de la buget sau de acreditari pentru functionare acordate de stat.


4. Problema principala (pe care o abordeaza Kimball) nu este cultura occidentala (unilaterala) vs multiculturalism (probabil, „multilateral”).


Criticile principale ale lui Kimball sunt urmatoarele: abandonarea valorilor si culturii traditionale implica abandonarea unor valori esentiale pentru formarea omului ca om; presiunile politice (via legi anti-disciminare sau impuneri privind continuturile educationale) sunt de natura sa impiedice formarea unor persoane integre din punct de vedere intelectual (inclusiv a cadrelor in formare din universitati, nu numai a studentilor) si sa denatureze scopul final al oricarei cercetari intelectuale – aspiratia catre adevar (pusuit of truth); scaderea standardelor academice prin promovarea culturii joase in dauna culturii inalte. (vezi toate cele 3 puncte mentionate in articol prin care Kimball descrie criza invatamantului umanist si, eventual, cartea Tenured Radicals).


5. „Ideea egalitatii de sanse nu presupune nici ca inegalitatile de avere sunt injuste, nici ca exista un nivel de pregatire optim. Si nu presupune nici ca toti oamenii ar fi la fel de talentati sau inteligenti.” O critica fundamentala adusa invatamantului de stat si controlat de stat in articol este tocmai ca incearca sa asigure o egalitate de sanse de acest tip (factual), lucru de altfel imposibil. Incercarea de a realiza acest obiectiv utopic presupune redistribuirea averilor, plus ideea ca penalizarea inegalitatilor de avere este un lucru just, plus negarea implicita a tezei enuntate la inceput, ca inegalitatile de avere nu sunt injuste. Statul nu este o societate de binefacere, nu strange fonduri de la vountari pentru a asigura egalitatea de sanse in domeniul educatiei. Pe scurt promovarea egalitatii de sanse nu e decat irosire de resurse, din punct de vedere economic (de vreme ce am stabilit ca idealul egalitatii sanselor e utopic) si se bazeaza pe legi redistributive si injuste (din perspectiva unei ordini a proprietatii private).

·

Comentarii

  1. oricat as fi de acord cu articolul si raspunsul acesta nu pot sa nu ma gandesc daca suntem in general capabili sa facem fata (generalizat) unor astfel de libertati fara sa ne facem rau singuri.

    Daniel · 16 iunie 2009, 05:40 · #

  2. Pentru Daniel:
    Cine ar trebui sa aiba grija de noi si de copiii nostri? Noi insine sau altcineva? Care este solutia? Libertatea sau servitutea? Ce alegem: dreptul la proprietate de sine si de lucruri legitim obtinute fara invadarea si agresarea altor persoane sau invadarea, agresiunea si ca rezultat distrugerea fizica si sufleteasca a oamenilor (ca doar asta face statul prin sistemul de invatamant actual intentionat sau nu)? Si daca alegem respectarea integritatii proprietatii de sine si proprietatea asupra lucrurilor noastre legitim obtinute (fara a-l invada pe altul) de ce ne-am face rau singuri generalizat sau particularizat?

    Alex Odea · 23 ianuarie 2010, 06:54 · #

  3. “O critica fundamentala adusa invatamantului de stat si controlat de stat in articol este tocmai ca incearca sa asigure o egalitate de sanse de acest tip (factual), lucru de altfel imposibil.”

    Haideti sa pun eu punctul pe “I”: de fapt “statul” nu e preocupat nicidecum de “egalitatea de sanse”, ci de “egalitatea rezultatelor”, adica formarea de cetateni “model”, perfect obedienti fata de orice “derapaj”, agresiune si furt institutionalizat si care, odata declarate “legale”, devin si perfect legitime!

    ionut · 31 ianuarie 2010, 06:47 · #

  4. @Alex Odea
    pentru ca intr-o lume formata din cetateni “model”, obedienti, dependenti de un astfel de sistem, renuntarea la acest model ar duce la o mare dezorientare (dezordine) in randul celor pusi in ipostaza de a decide si de a-si asuma responsabilitatea pentru deciziile luate.
    cuvantul cheie e responsabilitate

    Daniel · 27 februarie 2010, 11:23 · #

  5. Daniel,

    Cu atat mai mult in aceasta situatie atat de grea trebuie sa spui adevarul cu privire la libertate si la toate actiunile si fenomenele care o erodeaza si o distrug. Faptul ca iti dai seama ca suntem intr-o situatie foarte grava necesita rostirea clara a adevarului pentru a-i invata si pe ceilalti care sunt cauzele problemelor tocmai pentru a limita dezorientarea. Altfel, nu vad cum am iesi la liman prin solutii reale ci, dimpotriva, ne-am adanci mai mult in mizerie.

    Alex Odea · 1 martie 2010, 16:05 · #

Comentează (se va posta după moderare, la intervale neregulate)