Proletarians of all countries, enlighten!
Vlad Topan is unraveling a few gross Marxian miths that never seem to die.
Proletari din toate tarile, dumiriti-va!
Karl Marx spunea in teoria plusvalorii – „piatra unghiulara“ a materialismului istoric, dupa eticheta pusa de Lenin – ca proletarii aloca o parte a zilei de munca pentru asigurarea mijloacelor de subzistenta (munca necesara), iar restul lucreaza gratuit pentru capitalist (supramunca). Asa se acumuleaza capitalul, care in forma sa primitiva este „mânjit de sânge si cu murdarie pe tot trupul, din cap pâna in picioare“.
Vlad Topan sustine ca teoriei marxiste ii lipseste esentialul: Patronul poate sa si piarda! Si, mai mult decat atat, muncitorul primeste bunuri prezente, iar patronul – bunuri viitoare. Cu alte cuvinte, patronul il plateste pe muncitor inainte de a primi banii pe marfurile produse de acesta, dar evident ca n-o va face pe gratis, ci ii cere mai multe bunuri viitoare in schimbul bunurilor pe care le da in prezent.
The parents vs. the State
The parents are the only “agency” one can reasonably presume to be genuinely interested in the wellbeing of the children. Therefore, the sovereignty – if you will - in matters of education should be fully restored to them. Not to the parliament, not to some ministry, nor to various committees or “inspectors”. And this is one and the same with the freedom of enterprise in the field of education (private schools, private entrepreneurs, teachers and quality certifiers, freely competing with one another). As for the poor – they could go to schools set up by charities or humanitarian foundations, or by the church and monasteries.Părinţii sau statul?
Singurii despre care se poate prezuma în mod rezonabil că sunt autentic interesaţi de binele copiilor sunt părinţii. Aşadar lor trebuie să le fie integral şi deplin restituită suveranitatea (dacă vreţi) în materie de educaţie. Nu parlamentului, nu ministerului, nu diverselor comitete şi comiţii sau diverşi inspectori. Iar aceasta este totuna cu libertatea întreprinderii în sfera educaţională (şcoli private, antreprenori, profesori şi certificatori privaţi, în concurenţă). Pentru cei săraci – şcoli ale unor fundaţii caritabile sau umanitare (private), ale unor mănăstiri sau biserici.
Sublimele teze sociale concrete ale comunitarismului
Puţine lucruri izbesc astăzi în aşa măsură ca incredibila neînţelegere a liberalismului (derivată, între altele, şi dintr-o neînţelegere comparabilă a ştiinţei economice), care domneşte pretutindeni: printre anumite feţe bisericeşti, în mediile academice, în presă, în discuţiile particulare ale oamenilor din cele mai variate categorii sociale şi specialităţi socio-profesionale, ca să nu mai vorbim de arena politică. Nu cred că există păcat de care liberalismul să scape: sistem prea individualist, promovează egoismul, descurajează caritatea (sau chiar ar da dovadă de o impotenţă fundamentală în acest sens; ba mai mult, ai uneori impresia că liberalismul interzice milostenia şi cumsecădenia în general sub ameninţarea unor cumplite pedepse), promovează kitsch-ul şi subcultura în paralel cu părăsirea valorilor tradiţionale – locale („comunitare”) sau naţionale, este consumerist şi materialist, fără Dumnezeu, este – prin competiţia ce-i stă-n centru ca principiu – cu totul nepropice spiritului de camaraderie, prieteniei, solidarităţii sociale în general, dragostei şi familiei. Şi aţi fi surprinşi cât de mult poate continua această listă.Comunitarismul nu e decât o formă de exersare – mai mult sau mai puţin voită - în această neînţelegere, care se reduce la prea puţin peste binecunoscutele teze ale statolatriei. Cartea domnului Andrei Ţăranu este un bun prilej pentru a ilustra acest lucru.
The Emptiness of Communitarianism
Few things are as amazing as the unbelievable misunderstanding of (classical) liberalism (derived, in fact, from a comparable lack of understanding of economic science) which reigns about everywhere: among some members of the clergy, within the academic environment, in the media, in private conversations of men from all walks of life, not to speak of the political arena. One can find no sin which is not directly imputable to liberalism: a much too individualistic system, promoting egoism; it discourages charity (or is even fundamentally unable to provide it; moreover, one sometimes can get under the impression that liberalism forbids charity and humane sentiments in general under the threat of most terrible punishments): it promotes kitsch and low culture while departing from traditional values (local or national); it promotes consumerism and materialism, it is Godless and – trough the principle of competition at its core – entirely unfit for fostering sentiments like friendship, solidarity, love or care for the family. And one would be surprised how long this list could still continue.Communitarianism is no more than a form of this misunderstanding, while positively offering very few things beyond the well known tenets of statolatry. Mr. Ţăranu’s book offers a good opportunity to grasp this.
Problema votului şi soluţia boicotului privat
Statul este, cum bine spunea sociologul german Franz Oppenheimer organizaţia mijloacelor politice, adică agentul jafului instituţionalizat. La ce bun să participăm, prin urmare, la loteria care-i desemnează capii? Mai mult, votul nefiind o datorie, nefiind nici un contract, este, în cel mai bun caz, o aflare în treabă. Apare clară soluţia de principiu: boicotul privat, sau neparticiparea la vot.The Vote Problem and the Private Boycott Solution
The state is, in the words of the German sociologist Franz Oppenheimer, the organization of the political means; that is of institutionalized plunder. Why, then, be a part of the lottery which designates its leaders? Moreover, voting is no duty and no contract; it is, at best, a waste of time. The fundamental solution should be self-evident: private boycott or the non-participation in the elective process.Statul ca Big Brother
Toţi cei care pledează pentru stat şi intervenţia acestuia îşi vor vedea risipite visele fără prea multe menajamente. Vor descoperi – cu multă uimire inocentă – că instituţia adorată nu este altceva decât o mare şi malefică eroare, în primul rând intelectuală. Că natura însăşi a statului este agresivă. Că toate aşa-numitele bunuri "oferite" de către stat (apărarea, justiţia, moneda, programele asistenţiale etc.) sunt pilonii de bază ai edificiului său, etic de nejustificat si economic falimentar. Pe scurt, un necesar şi binevenit duş rece.The State as Big Brother
All those pleading for the state and its intervention will be almost brutally awaken to the crude reality. They will discover – innocently astonished – that the institution they adore (worship even) is nothing more than a big and malefic intellectual mistake. They will be told that the state’s nature is aggressive. That all the so-called goods "offered" by the state (justice, defense, fiat money, welfare programs, etc.) are necessary pillars of its ethically unjustifiable and economically broke edifice. In a few words, a welcome cold shower.Mercurialul, speculatorii şi prosperitatea noastră
Autorităţile române au de gând să încerce iarăşi un aşa-zis intrument economic pe care l-au mai utilizat fără succes în perioada comunistă: mercurialul sau fixarea preţurilor de către stat. Dincolo de faptul că ideile economice care stau la baza unei astfel de măsuri sunt eronate (teoria greşită conform căreia costurile determină preţurile, sau cea care consideră că intermediarul şi speculatorul nu fac decât să umfle costurile în dauna consumatorului final) şi că impunerea de către autorităţi a unor preţuri încalcă proprietatea privată a participanţilor paşnici la schimb (fiind astfel o măsură nedreaptă şi, în treacăt fie spus, neconstituţională), mercurialul nu se poate solda decât cu reducerea cantităţii de produse oferite pe pieţele agro-alimentare simultan cu dezvoltarea pieţei negre, cea care va încerca să mai remedieze pe cât se poate – dar cu costuri mai mari – situaţia creată. Ca să nu mai vorbim de noi pretexte de intervenţie a statului pentru a remedia consecinţele nedorite.Price Controls, the Speculators and Our Prosperity
The Romanian authorities think of trying again a so called economic instrument they unsuccessfully used in the communist period: price controls by the state. Beyond the fact that the economic ideas on which such a measure is based are wrong (the erroneous theory which says costs determine prices, or the one which considers the intermediary or the speculator as cost raisers harming the final consumer) and that the fixing of prices by the authorities violates the private property of peaceful exchangers (therefore being unjust and, let us also say, unconstitutional), price controls can only lead to a reduction of the quantity of agricultural products offered on the markets and at the same time to the development of black markets, the latter trying to remediate – with higher costs – the created situation. Not to speak of the new pretexts for state intervention to fix undesired consequences.The Socialist "Chaos"
Ludwig von Mises said that socialism means banning reason from the economy. This statement comes to life under the pen of an almost anonymous Romanian writer: Gheorghe Dragomir. His book Socialism, subiectivism – însemnări sub regimul ceauşist ale unui „fermier” (Socialism, Subjectivism – Notes of a ”Farmer” Under the Ceauşescu Regime) is a sharp radiography of 1970-1975 Romania, emphasizing the chaotic character of the socialist system. The general atmosphere of reject invasion, chronic penury of food, irritating surpluses of products needed by nobody, exports at any costs or megalomaniac investment projects – resulting in a low general standard of living and a modest development of the whole economy – is successfully recreated, so as to always be remembered.„Vraiştea” socialistă
Ludwig von Mises spunea că socialismul înseamnă alungarea raţionalităţii din economie. Această afirmaţie prinde viaţă sub condeiul unui ilustru necunoscut: Gheorghe Dragomir. În cartea sa, Socialism, subiectivism – însemnări sub regimul ceauşist ale unui „fermier”, acesta face o radiografie necruţătoare a României anilor 1970-1975, scoţând în evidenţă caracterul haotic al sistemului socialist. Atmosfera de invazie generală a rebutului, de penurie cronică de alimente, de surplusuri iritante în sectoare utile nimănui, de exporturi cu orice preţ sau proiecte investiţionale cu puternice accente de megalomanie - având drept rezultat un nivel de trai scăzut şi o dezvoltare de ansamblu slabă a economiei – este recreată reuşit, întru eternă readucere aminte.·
